jump to main content

Ghirlanda de cristal cu lumini

Cristalele care atârnă de o bară de aluminiu reprezintă tot ceea ce aveţi nevoie pentru a crea o atmosferă fermecătoare şi seducătoare pentru masa din bucătăria sau sufrageria dumneavoastră. Ledurile alimentate de patru baterii tip AA vor face ca aceste lumini să dureze mult, fără a fi nevoie să schimbaţi nimic, iar dumneavoastră şi musafirii dvs. veţi fi scăldaţi de lumina sclipitoare şi scânteietoare a cristalului. Luaţi unealta Dremel® 8200 şi unealta Dremel® VersaTip şi urmaţi pur şi simplu ghidul nostru pas cu pas de mai jos!

projectpicture for step1

Cumpăraţi de la un magazin de bricolaj o bară cromată pentru balustradă cu lungimea de 900 mm. Acoperiţi-o cu bandă de mascare pentru a proteja suprafaţa şi pentru a putea să trasaţi pe ea. Trasaţi o linie pe întreaga lungime a barei de balustradă. Pe această linie împărţiţi şi trasaţi balustrada cromată în cinci segmente egale. Acestea vor fi punctele în care vor fi plasate LED-urile dumneavoastră. Acum, utilizând din nou această linie, mai trasaţi încă două linii de fiecare parte a ei, la distanţa de 20 mm, pe întreaga lungime a balustradei cromate. Aceste două linii pe care tocmai le-aţi trasat sunt liniile de care vor atârna cristalele dumneavoastră.

projectpicture for step2

Utilizaţi acum un punctator pentru a evita ca burghiul să alunece pe suprafaţa barei de balustradă, după care daţi o gaură de ghidare prin bara de balustradă, pentru LED-uri, pe linia descrisă mai sus, utilizând unealta Dremel® 8200 cu burghiul Dremel® de 1,6 mm din setul de burghie de precizie 628. Apoi lărgiţi gaura utilizând un burghiu cu floarea burghiului de 8 mm. Mergeţi acum la cele două linii pe care le-aţi trasat pentru a agăţa cristalele. Împărţiţi fiecare linie în cinci segmente egale şi daţi în fiecare segment trei găuri de 1,6 mm, egal distanţate între ele. Acest lucru se face pentru a putea agăţa trei seturi de cristale de fiecare segment. Pe linia superioară marcaţi un punct la 20 mm de fiecare capăt. Acesta va fi poziţia în care cablul de oţel va trece prin bara de balustradă pentru a vă agăţa de tavan ghirlanda de cristale. Daţi găurile cu mărimea corespunzătoare pentru cablul de oţel pe care intenţionaţi să-l utilizaţi. Sfat: Se recomandă utilizarea unui lichid de răcire atunci când găuriţi metal.

projectpicture for step3

Pachetul dumneavoastră de LED-uri luminoase ar trebui să fie însoţit de o schemă de montaj. Urmaţi această schemă şi treceţi toate cablurile în mod corect prin capetele tubului şi prin găurile pentru LED-uri. Lăsaţi o lungime suficientă a cablurilor astfel încât să poată fi cositorite uşor în afara tubului. Lungimea excedentară care vă permite să cositoriţi conexiunile în afara tubului, poate fi împinsă înapoi în tub, după ce mănunchiul de cabluri a fost cositorit şi izolat. Realizaţi cablajul şi apoi luaţi unealta Dremel® VersaTip cu capul de lipire 201 şi cositoriţi conexiunile la pachetul de baterii, întrerupător şi rezistenţele de la alimentarea LED-urilor. Noi am alimentat două circuite separate de alimentare de la polul pozitiv al bateriei prin intermediul a trei rezistenţe R2 pe fiecare, în paralel pentru cele două perechi separate de leduri care sunt în serie: A, K, A, K. Apoi de la fiecare pereche de LED-uri am mers la polul negativ al bateriei prin intermediul întrerupătorului.

projectpicture for step4

După ce am făcut acest lucru, am izolat toate părţile mănunchiului de cabluri şi picioruşele expuse ale LED-urilor. După finalizarea circuitului, înainte de a monta lampa, testaţi-l pentru a vedea dacă totul funcţionează corect. Introduceţi apoi LED-urile în soclurile lor şi introduceţi toate cablurile înapoi în tub, având grijă să nu deterioraţi nicio izolaţie a mănunchiului de cabluri. Acum împingeţi soclurile LED-urilor în orificii. Sfat legat de securitatea muncii: Dacă nu vă simţiţi în măsură să executaţi acest pas, solicitaţi un electrician să vă verifice cablajul sau rugaţi-l să realizeze cablajul lămpii.

projectpicture for step5

Daţi o gaură de mărime corespunzătoare pentru microîntreruptorul dumneavoastră în capacul de capăt utilizând unealta Dremel® 8200 şi un burghiu din setul de burghie de precizie Dremel® 628 cu mărimea de până la 3,2 mm. În cazul în care întrerupătorul va necesita o gaură mai mare, va trebui să utilizaţi o altă maşină de găurit şi un alt burghiu. Montaţi întrerupătorul. Apoi treceţi cablurile de oţel pentru agăţare prin găurile pe care le-aţi dat anterior la fiecare capăt al barei balustradei şi tăiaţi-le la lungimea necesară, care depinde de înălţimea tavanului şi de cât de jos doriţi să atârne ghirlanda de lumină deasupra mesei dumneavoastră. Fixaţi cu blocatoare de cablu. Introduceţi celălalt capăt al cablului de oţel în prinzătoarele de tavan. Fixaţi cu ajutorul unui alt blocator de cablu. Aşezaţi cele două jumătăţi ale prinzătoarelor de tavan la distanţa de 860 mm şi fixaţi-le de tavan. Prindeţi cu şuruburi partea inferioară a prinzătorului de tavan de partea lui superioară.

projectpicture for step6

Odată ce şina de lumini a fost atârnată sigur de tavan, agăţaţi toate cristalele în găurile pe care le-aţi dat anterior. Aprindeţi acum ghirlanda de lumini.

zugehörige Produkte

Alte oferte

Bară cromată pentru balustradă cu lungimea de 900 mm şi diametrul de 40 mm

2 capace terminale cromate

4 leduri albe foarte luminoase şi 4 dulii

6 rezistenţe R2

Suport de baterie şi 4 baterii tip AA

30 agrafe de birou din alamă

Doi metri de sârmă de sonerie

1 întrerupător basculant ultraminiaturizat

4 opritoare pentru cablul de oţel

Prinzătoare de tavan

Cablul de oţel